Am hrănit cu biberonul un miel și o miea. Aveau doar câteva săptămâni și stăteau în bucătăria omului. Pe jos, un covor de iută.
Erau ca doi căței tunși. Se urcau pe mine, îmi lingeau degetele, pantofii, tot ce puteau. Erau evident surescitați :) Eu știam mieii aceia timizi sau chiar fricoși pe care, deși am vrut, nu i-am putut atinge niciodată pentru că fugeau cu oaie cu tot. Mi s-a spus că aceștia sunt luați de lângă oaie și așa e când iei mieii de lângă mamă. Se obișnuiesc cu oamenii și mănâncă în disperare.
Femeia le dăduse deja să mănânce, dar pentru că am vrut și eu să le dau, le-a mai pus un biberon. Am pus șorțul pe mine (din fericire) și am început să-i hrănesc. Euforia era așa de acaparantă încât laptele sărea peste tot. Biberonul a fost golit înainte să mă satur eu de experiență așa că, dacă îmi amintesc bine, am purces la al treilea biberon... Nu dădeau semne că se satură. Până când a zis femeia: Gata! Nu le mai dăm...
Neliniștiți în continuare, mieii au devenit decor, în timp ce discuția oamenilor se mai aprinsese. Unul dintre miei totuși atinsese preaplinul în urma ospățului, așa că, la un moment dat, am întrerupt discuția cu o remarcă speriată: face pipi!! Bărbatul mi-a răspuns: Da... și imperturbabil a continuat conversația în jurul mesei de prânz...
Covorul de iută și-a făcut datoria și a supt lichidul... oamenii au terminat de mâncat, eu mi-am terminat vizita și am plecat. Doar mieii, în urmă, căutau să mănânce...
4 comentarii:
Imi aminteste de copilarie. :)))
Unul dintre cele mai fericite momente din an.
Mieii, hranirea lor cu biberonul..., ii tineam noaptea in bucataria de langa vatra ca sa le fie cald, bucuria de-a ma juca cu ei...
Totul era magic, din momentul in care bunicul ma anunta ca avem miei pana cand acestia se faceau mari - imi placea sa-i urmaresc cum sar si se joaca prin curte.
Bunicii mi-am spus ca primul lucru pe care-l faceam cand veneam de la gradi era sa iau un codru de paine (facuta de bunica pe vatra) si sa merg la locul unde erau oile si mieii. Stateam acolo pana ma chemau ei.
Amintiri... :))
Da, uite un om care știe despre ce vorbește. M-am interesat și eu și am aflat că așa sunt ținuți mieii iarna, în bucătărie, ca să le fie cald.
Deși am crezut că e ceva neobișnuit, am realizat apoi că așa e în firea lucrurilor la țară...
Simplitatea unei vieți destul de greu de înțeles de generația de apartament care se bucură de natură mai mult din desene animate...
cand il vezi ce dragalas e..cum sa-l mananci?
Da Laura, și eu simt ca tine :) Dar cel puțin virtual se pare că oamenii se pot obișnui cu orice.
Trimiteţi un comentariu