Mulțumesc!

Mi se întâmplă uneori, după ce citesc ceva, fie că e o carte, o poezie, o maximă sau postarea unui blogger, să simt un deosebit impuls de a scrie. Și nu oricum, ci exact în stilul rândurilor citite. Asta înseamnă că textul m-a influențat și m-a inspirat totodată. A trezit în mine apreciere dar și năzuință. Satisfacția cea mai mare este, însă, să descopăr ceva nou ce POT.
Mi se întâmplă, de asemenea, ca anumite călătorii de lucru să mă odihnească psihic în cel mai pur sens al cuvântului recreație. Schimbarea unui mediu cu un altul unde ți se oferă noi provocări care se transformă pentru psihicul tău în oportunități, reprezintă un proces de trezire la viață, de recreare a condițiilor necesare pentru o minte activă și o atitudine pozitivă și benefică.

Extrapolând, afirm fără teamă că îmbătrânirea (psihologică) nu înseamnă atingerea unui număr de ani, ci atingerea unor plafoane. Tinerețea înseamnă creștere, așa că atât timp cât există posibilitatea creșterii, există satisfacție și tinerețe a spiritului. Îmbătrânirea se instalează odată cu plafonarea, la care se poate ajunge pe diverse căi: a) atingi prematur limita posibilităților personale de dezvoltare a anumitor capacități – percepția mea este că acest scenariu devine realitate destul de rar și poate presupune că nu ai ales bine direcția în care să te dezvolți; b) atingi limitele subiectiv alese și ai sentimentul că te poți opri, fără să știi că această ”odihnă” nu te va conserva, ci dimpotrivă îți va rugini șuruburile; c) atingi limitele obiective (poate chiar vârful) în ierarhia socio-culturală accesibilă ție. Lipsa contactului cu un alt mediu, în care nivelul să fie mai ridicat, te poate conduce (și în general așa se întâmplă) la plafonare.

Nu întâmplător mulți dintre cei mai ”vizionari” oameni sunt cei care călătoresc mult sau care sunt expuși la cât mai multe medii diferite. Ei au ocazia de a sintetiza, de a se lăsa provocați și inspirați de ceea ce văd. Descoperindu-și talente și capacități latente care pot sluji atingerii unor noi ținte, conform modelelor văzute, acești oameni pot cunoaște o dezvoltare semnificativă.

De mici am fost sfătuiți oficial și neoficial să citim mult pentru a ne lărgi perspectiva. E un sfat bun și un mare adevăr aici. Am remarcat însă și o problemă. Chiar dacă ai acces la marfă bună, ai nevoie și de piață de desfacere, altfel afacerea moare. De asemenea, nu putem să ne dezvoltăm independent de condiționările datorate mediului în care ne aflăm. Nu întâmplător motivul literar al depășirii condiției este atât de prezent în beletristică. Sunt destul de puțini cei care, prin forțe proprii, reușesc să schimbe într-un mod semnificativ pătura socio-intelectuală în care s-au născut. În același timp, este evident că atunci când procesul este avantajat de o intervenție exterioară, situația se poate schimba radical. Copiii susținuți de diverse fundații, persoane particulare sau profesori sufletiști au reușit rezultate uimitoare.

Potențialul, însă, este un capital apreciat insuficient în lumea în care trăim. De aceea spun că avem nevoie de colaborare mai mult decât de competiție! Competiția este cheia care forțează progresul doar acolo unde domnește egoismul, adică același spirit care duce la monopol, abuz, dictatură, tiranie. În colaborare creșterea este primară iar poziționarea este secundară, în timp ce în competiție cele două sunt evident inversate.
Din păcate, suntem destul de pragmatici, hedoniști și, în esență, egoiști, pentru a paria mai mult pe potențialul fiecăruia dintre noi. De fapt ne tăiem singuri craca de sub picioare pentru că ajutând la dezvoltarea celorlalți, am ajuta la crearea unui mediu nou, în care noi înșine avem șansa întineririi. Când ajutăm și suntem ajutați câștigăm la ambele capete...

Mulțumesc cu toată sinceritatea celor care m-au inspirat vreodată sau continuă să mă inspire. Mulțumesc celor care vor căuta să mă inspire de acum înainte. Și mulțumesc celor care, inspirați de acest mesaj, vor continua să caute continuu creșterea.