Oameni fericiți

Am văzut odată un film care mi-a angajat emoții sensibile, de care apoi și-a bătut joc. A fost o situație în care mintea mea refuza să creadă că filmul s-a terminat așa. A urmat faza frustrării, când am realizat că am fost prostit împreună cu personajul. În general, scenariile de film mi se păreau ușor de intuit, de aceea m-am simțit cu atât mai umilit cu cât nu avusesem nicio bănuială despre adevăratul epilog. Mi-am dat seama că lumea se schimbă mai mult și mai repede decât mi-am imaginat. Sentimentele umane sunt într-un soi de involuție. Sub flamura expresiei artistice dăm viață tot mai multor deviații. Căpătasem deja, din lecturile anterioare și nu doar din ele, percepția că adesea creațiile sunt fleurs du mal... Dar dacă morala este evident superioară meschinăriei, înșelăciunii sau ipocriziei pe care le deplângem, v-ați întrebat vreodată de ce nu există o evoluție naturală înspre o morală voluntară, neimpusă prin legi sau tabuuri? De ce, în cursul firesc al lucrurilor, asistăm la mai multă promiscuitate și la accentuarea discrepanțelor dintre puternici și neputincioși?

Am găsit răspuns în realitățile mici. În ziare, în reviste, pe net, la TV, în bar, în cârciumă, pe șanț, la câmp, la bere, la mici, la meci, la partid, în parlament, în congres, în biserică tendința este să ne concentrăm asupra frustrării și criticii... ȘI CEL MAI RĂU: cam doar asta vorbim, privim, citim, gândim. Și e rău, tocmai pentru că există și altceva. Altfel de oameni, altfel de cărți, altfel de bloguri, altfel de muzică, altfel de discuții. Nu sunt mediatizate dar nu sunt insuficiente. Premisa este că deși există atâta nedreptate în jurul nostru, nu trebuie să fim părtași la ea, nu e nevoie și nu e benefic să vorbim despre nedreptatea și despre răutatea care sunt în lume. Motivul e simplu, ca orice idee mare: Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul prin bine (Romani 12:21). E un principiu vital, singurul care poate inspira o morală veritabilă, intrinsecă și absolută.

Iată câteva lucruri la care cred că merită să ne gândim atunci când interacționăm unii cu alții:
* Nu e benefic să începi să expui îndoielile și încercările tale, pentru că atunci când le exprimi devin mai mari, și cu cât insiști asupra lor pentru a primi empatia după care tânjești, cu atât vei suferi mai multe dezamăgiri și încercări.
* Prezintă lucruri care pot inspira și trezi năzuințe, în loc de frustrare și dezamăgire. Dacă mintea ți-e înălțată prin contemplarea adevărului și a perspectivei lui Dumnezeu asupra lumii, oamenilor și relațiilor, vei fi uimit să descoperi cât de constructiv poți vedea lucrurile.
* Dacă vei încerca doar să joci un rol pozitiv, nu uita: cuvintele nu pot fi controlate în totalitate, pentru că se nasc din influența care domină mintea și inima. De multe ori tu nu realizezi în dreptul cuvintelor tale ceea ce este evident pentru unii dintre cei care te ascultă. Doar autenticitatea rezistă.
* Vorbirea impulsivă, indiferența, suspiciunea, prejudecata nasc reacții de același tip în interlocutor.
* Nu rosti niciun cuvânt tăios, sever sau critic. Printr-o atitudine vehementă, te vei răni singur. De asemenea, asprimea ta determină minciunile celorlalți.
* Nu lăsa să se strecoare în glasul tău nicio urmă de dispreț, nici atunci când ești convins că e de disprețuit. De multe ori, nu mai apuci să înțelegi că ai greșit.
* Cuvintele sunt mai mult decât o reflectare a caracterului, ele au puterea de a ne modela caracterul. Suntem influențați de propriile noastre cuvinte. Sub impulsul de moment dăm glas geloziei sau impresiilor rele, exprimând lucruri pe care nu le credem cu adevărat, dar cuvintele acționează asupra propriei gândiri. Intri într-un proces al autojustificării, impresiile se vor corela și vei ajunge să crezi ceea ce afirmi.
* Cu cât vei vorbi mai mult despre bine, cu atât vei vedea în jur, mai ușor, binele. Privind la partea luminoasă a lucrurilor, descoperim suficiente motive pentru a fi bucuroși și fericiți.