Scena face parte dintr-un film, "Doubt" se numeste. Referindu-ma strict la aceasta parte mi-a placut foarte mult, dar nu pot spune chiar acelasi lucru si despre filmul privit in ansamblu.
Ceea ce ma intriseaza pe mine este faptul ca se intampla adesea sa inteleg in profunzime gravitatea faptului de-abia dupa ce am construit idei, sau am ascultat... Este o tenta vie, tot mai frecventa in lumea noastra: aceea de a lasa, totusi, loc suspiciunii...
”Întotdeauna” înseamnă absolut. Pentru a te feri întotdeauna de plaga suspiciunii (suspiciunea trebuie diferențiată clar de evidență) ai nevoie de o încredere absolută. E limpede că nu i-o poți acorda nici celui mai drag ție. Experiența ne spune de ce. Rămâne să ne luptăm cu suspiciunile, căutând să controlăm situațiile și să fim cu un pas înaintea lor sau să reevaluăm rolul credinței (încrederea absolută în Dumnezeu)...
Inteleg diferenta dintre evidenta si suspiciune...dar indoiala? Atunci cand exprim neincredere, ma indoiesc de onestitatea omului, desi, am justificari pentru comportamentul meu dar, in aceasta maniera il pot neindreptati (poate el e schimbat). Si mi se pare o adevarata drama faptul ca nu ii putem acorda incredere absoluta nici celei mai dragi persoane, desi constientizez cu parere de rau ca de fapt, printre astfel de dezamagiri ne gasim mai tot timpul. Nu vreau sa sune patetic ceea ce spun, insa, mi se pare deplorabila starea asta de nesiguranta. Sunt de acord ca numai alaturi de Dumnezeu poti avea parte de intelegere totala si numai asa poti fi pe delin fericit;ce poate fi mai frumos decat sa ai o incredere absoluta in El... Ma mai gandesc si la faptul ca observand si reclamand imperfectiunile oamenilor, imi manifest propria slabiciune...
wowo...mi-a placut scenariul! Cred ca o sa folosesc si eu exemplul cu perna si barfa la biserica :). In legatura cu increderea si indoiala...credeti ca Dumnezeu ingaduie indoiala in inimile noastre cu privire la unii oameni pentru a ne feri de ei si de incucaturile cu ei? Sau sunt doar instinctele noastre? Ca exemplu: mi s-a intamplat ceva curios de curand. Mi-am pierdut increderea intr-o persoana la care tineam mult si m-am rugat ca sa o primes inapoi dar nu s-a intamplat. L-am rugat pe Dumnezeu sa imi redea sentimentele dar nici o schimbare. Banauiam ca persoana faceace ceva rau, dar nici pana la momentul de fata nu am evidente concrete. Ceva mi-a inchis inima si nu pot sa cred...care este explicatia?
Ne inviți la bănuială :) deși sunt convins că nu asta intenționezi. Ideea este că un asemenea caz, descris atât de general, e greu de evaluat. Nu sunt convins că ți-ai pierdut încrederea fără absolut niciun motiv (fie el și inconștient)...
Norel,ai dreptate,m-am gandit mai bine si intradevar am avut motive serioase sa imi pierd increderea, dar apoi am incercat sa o recastig gandinduma ca oamenii se schimba si ca mai merita o sansa...dar ceva nu m-a lasat sa merg mai departe. Am simptit ca nu am avut aprobarea lui Dumnezeu...adica, el mi-a inchis si deschis inima, si nu mi-a mai dat pace. Stiu, pare ciudat, poate ca suna nebunesc.Poate ca tot ce incerc sa fac e sa disting vocile...dar, don't worrie. doar am vrut sa vad si parerea ta/a voastra.
N-a disparut ceva ce se afla in ACEA persoana ci ceva ce se afla in TINE. Deci nu-l ruga pe Dumnezeu sa deschida o usa pe care ai inchis-o tu. Probabil tu il (o) condamni pe acea persoana dpdv rational sau mai bine zis principial. Mintea inchide inima. Ma rog, poate fi valabila si reciproca. :D
Iti inteleg explicatia si iti multumesc. Ceea ce imi explici tu e adevarat din punct de vedere rational si uman, dar mai ramane o interbare: crezi totusi ca un om poate apartine lui Dumnezeu intro masura in care El poate sa il 'switch on and switch off' atata timp cat omul accepta? Unde se termina puterea noastra de decizie rationala asupra unui caz si unde incepe a Lui?
Eu cred ca Dumnezeu indica numai, prin diverse intamplari si evenimente, vise, vedenii, etc, ce ar trebui "switched on and off". Nu apasa personal butonul. Il rugam fierbinte pe Dumnezeu sa "faca sau sa desfaca ceva" numai pentru ca noi ramanem fermi in convingerea noastra, rationala cum spui si tu, ca nu ar trebui facut acel lucru! Dar daca Dumnezeu vrea...noi suntem dispusi sa acceptam, nu? :D
Si o completare. Cred ca Dumnezeu "face si desface" numai ce noua ne este CU DESAVARSIRE IMPOSIBIL. Nu cred ca actioneaza asupra lucrurilor IMPROBABILE, datorate convingerilor, fricii, etc...
De aceea spune DOMNUL ca barfa nu va fi primita in cer.Destul de sugestiva predica.Multumim fratilor pt.lucrurile care le impartasiti cu noi cei insetati.DOMNUL sa va inspire in continuare!!!!
15 comentarii:
Este un exemplu plastic care reuseste cat de cat sa oglindeasca pericolul barfei , mai mult mi-a placut insa privelistea facuta de fulgi .
impresionant; tanjeam sa aud ceva de genul asta.
Scena face parte dintr-un film, "Doubt" se numeste. Referindu-ma strict la aceasta parte mi-a placut foarte mult, dar nu pot spune chiar acelasi lucru si despre filmul privit in ansamblu.
Ceea ce ma intriseaza pe mine este faptul ca se intampla adesea sa inteleg in profunzime gravitatea faptului de-abia dupa ce am construit idei, sau am ascultat...
Este o tenta vie, tot mai frecventa in lumea noastra: aceea de a lasa, totusi, loc suspiciunii...
”Întotdeauna” înseamnă absolut. Pentru a te feri întotdeauna de plaga suspiciunii (suspiciunea trebuie diferențiată clar de evidență) ai nevoie de o încredere absolută. E limpede că nu i-o poți acorda nici celui mai drag ție. Experiența ne spune de ce. Rămâne să ne luptăm cu suspiciunile, căutând să controlăm situațiile și să fim cu un pas înaintea lor sau să reevaluăm rolul credinței (încrederea absolută în Dumnezeu)...
Inteleg diferenta dintre evidenta si suspiciune...dar indoiala? Atunci cand exprim neincredere, ma indoiesc de onestitatea omului, desi, am justificari pentru comportamentul meu dar, in aceasta maniera il pot neindreptati (poate el e schimbat). Si mi se pare o adevarata drama faptul ca nu ii putem acorda incredere absoluta nici celei mai dragi persoane, desi constientizez cu parere de rau ca de fapt, printre astfel de dezamagiri ne gasim mai tot timpul.
Nu vreau sa sune patetic ceea ce spun, insa, mi se pare deplorabila starea asta de nesiguranta.
Sunt de acord ca numai alaturi de Dumnezeu poti avea parte de intelegere totala si numai asa poti fi pe delin fericit;ce poate fi mai frumos decat sa ai o incredere absoluta in El...
Ma mai gandesc si la faptul ca observand si reclamand imperfectiunile oamenilor, imi manifest propria slabiciune...
wowo...mi-a placut scenariul! Cred ca o sa folosesc si eu exemplul cu perna si barfa la biserica :). In legatura cu increderea si indoiala...credeti ca Dumnezeu ingaduie indoiala in inimile noastre cu privire la unii oameni pentru a ne feri de ei si de incucaturile cu ei? Sau sunt doar instinctele noastre? Ca exemplu: mi s-a intamplat ceva curios de curand. Mi-am pierdut increderea intr-o persoana la care tineam mult si m-am rugat ca sa o primes inapoi dar nu s-a intamplat. L-am rugat pe Dumnezeu sa imi redea sentimentele dar nici o schimbare. Banauiam ca persoana faceace ceva rau, dar nici pana la momentul de fata nu am evidente concrete. Ceva mi-a inchis inima si nu pot sa cred...care este explicatia?
Ne inviți la bănuială :) deși sunt convins că nu asta intenționezi. Ideea este că un asemenea caz, descris atât de general, e greu de evaluat.
Nu sunt convins că ți-ai pierdut încrederea fără absolut niciun motiv (fie el și inconștient)...
Norel,ai dreptate,m-am gandit mai bine si intradevar am avut motive serioase sa imi pierd increderea, dar apoi am incercat sa o recastig gandinduma ca oamenii se schimba si ca mai merita o sansa...dar ceva nu m-a lasat sa merg mai departe. Am simptit ca nu am avut aprobarea lui Dumnezeu...adica, el mi-a inchis si deschis inima, si nu mi-a mai dat pace. Stiu, pare ciudat, poate ca suna nebunesc.Poate ca tot ce incerc sa fac e sa disting vocile...dar, don't worrie. doar am vrut sa vad si parerea ta/a voastra.
N-a disparut ceva ce se afla in ACEA persoana ci ceva ce se afla in TINE. Deci nu-l ruga pe Dumnezeu sa deschida o usa pe care ai inchis-o tu. Probabil tu il (o) condamni pe acea persoana dpdv rational sau mai bine zis principial. Mintea inchide inima. Ma rog, poate fi valabila si reciproca. :D
Iti inteleg explicatia si iti multumesc. Ceea ce imi explici tu e adevarat din punct de vedere rational si uman, dar mai ramane o interbare: crezi totusi ca un om poate apartine lui Dumnezeu intro masura in care El poate sa il 'switch on and switch off' atata timp cat omul accepta? Unde se termina puterea noastra de decizie rationala asupra unui caz si unde incepe a Lui?
Eu cred ca Dumnezeu indica numai, prin diverse intamplari si evenimente, vise, vedenii, etc, ce ar trebui "switched on and off". Nu apasa personal butonul. Il rugam fierbinte pe Dumnezeu sa "faca sau sa desfaca ceva" numai pentru ca noi ramanem fermi in convingerea noastra, rationala cum spui si tu, ca nu ar trebui facut acel lucru! Dar daca Dumnezeu vrea...noi suntem dispusi sa acceptam, nu? :D
Si o completare. Cred ca Dumnezeu "face si desface" numai ce noua ne este CU DESAVARSIRE IMPOSIBIL. Nu cred ca actioneaza asupra lucrurilor IMPROBABILE, datorate convingerilor, fricii, etc...
... ceea ce mi se pare interesant, e faptul că bârfa, nu va ajunge niciodată la oamenii "surzi", adică înţelepţi. :)
Instructiv videoclipul.
De aceea spune DOMNUL ca barfa nu va fi primita in cer.Destul de sugestiva predica.Multumim fratilor pt.lucrurile care le impartasiti cu noi cei insetati.DOMNUL sa va inspire in continuare!!!!
Trimiteţi un comentariu