Am pornit de la ideea că aveam dreptate. Atâta timp cât stiloul lui nu era folosit, socoteam că îl puteam folosi eu, fără să i-l cer. Fratele meu nu a fost de acord cu filozofia mea şi a folosit argumente fizice disciplinare. A ieşit rău. Mai ales pentru mine. Caiete şi cărţi rupte şi urme vizibile pe faţă, în urma conflictului deschis. Palmele lui mi-au stârnit mânia şi m-au determinat să pun la cale un plan de răzbunare. Atunci a intervenit mama. Nu am priceput de ce mi-a cerut să fac ceva ce nu intra în calculele mele. „Cere-i iertare!” mi-a poruncit mama. Gura mi se încleştase într-un refuz mut. „Dacă nu-i ceri iertare, sâmbătă te las acasă şi nu te mai iau la biserică”, mă ameninţă ea. Îmi plăcea la biserică. Era prea grea pedeapsa pentru mine, dar gura rămânea tot închisă. Spune după mine: „Te rog să mă ierţi şi promit să nu mai fac”, mă ajută mama. Am stat şi m-am gândit puţin, apoi am spus: „Te rog să mă ierţi” şi m-am oprit. Mama m-a îndemnat să continui: „Şi promit să nu mai fac”, a insistat ea. Am rostit cu greu şi ultima formulă. Nu voiam să lipsesc de la biserică. Am răsuflat uşurat doar pentru puţin timp, căci a venit imediat proba eliminatorie: „Acum îmbrăţişează-l şi sărută-l!” mi-a sugerat mama. Pe loc am constatat că nu am nici mâini şi nici buze. Am fost pedepsit să nu merg la biserică. Ce bine dacă mama s-ar fi rezumat la cuvinte. De unde să ştiu că iertarea are şi o probă practică?extras din Creștinismul între autentic și inflație de George Uba - prefața Studiilor biblice apr-iun 2009, care, de altfel, au o temă foarte promițătoare :)
11 comentarii:
Imi place morala dar nu sunt de acord cu pedeapsa!
"Copilasilor, sa nu iubim [doar] cu vorba, nici cu limba, si cu fapta si cu adevarul." Am adaugat [doar] pentru ca exprimarea iubirii si prin vorba e de multe ori necesara si benefica.
Ce facem totusi cu situatiile in care esti ranit, dezamagit atat de dureros incat iertarea, chiar daca e oferita nu poate fi insotita de o imbratisare, deoarece o relatie rupta de multe ori nu se mai poate lega ca inainte???
Ma refer la cazul in care poti ierta, dar dupa pastrezi distanta pentru a nu te "frige" din nou??? Inseamna asta ca nu ai iertat pe deplin?
"Fool me once, shame on you. Fool me twice, shame on me". E acesta sfatul de urmat?
Nu vrei sa dai cu capul in zid, categoric. Nici sa te expui inutil posibilitatii de a fi ranit.
Insa:
"Şi chiar dacă păcătuieşte împotriva ta de şapte ori pe zi, şi de şapte ori pe zi se întoarce la tine şi zice: Îmi pare rău! - să-l ierţi." Luca 17:4 [şaptezeci de ori şapte, în Evaghelia după Matei]
"Apostolii au zis Domnului: Măreşte-ne credinţa" Luca 17:5
Nu stiu "r" daca ai trecut vreodata printr-o situatie in care sa te simti cu adevarat strivit si sa crezi ca textul "blestamat sa fie omul care se increde in om" e dureros de adevarat. Si nu ma refer la o durere din cauza orgoliului, ci una sincera in care nu sti de ce oamenii sunt... oameni si ce rau ai facut de ti se intampla tie?! Gabry spunea de o ..distanta...aparuta din teama de a nu te "frige" din nou. Iertare deplina?
Sunt om si ma doare dar, dincolo de durere, este constienta faptului ca nimic nu este peste puterile mele. Intrebarea intrebarilor este: pot sa vad partea buna, chiar daca ma simt lovit?
Imaginea Domnului Isus ar trebui sa ne ajute mai mult decat orice altceva.
...In Gradina. Ultima ora de rugaciune impreuna cu ucenicii. Ii roaga sa-L sustina in rugaciune si acestia ce fac? Dorm... De obicei te astepti ca macar cei apropiati sa te sustina, chiar daca esti respins de o mare masa de oameni...
Si totusi, vine un moment in care apare "dezamagirea dureroasa". Iti spui ca trebuie sa ierti, asa-i crestineste si inima parca iti este de piatra. Este un fel de anestezie a simturilor. Simti ca nu mai poti si chiar daca zici din gura, inima ta e inca in covalescenta. Ai nevoie de un timp cu Domnul care poate sa vindece o inima ranita si un duh zdrobit.
El iti da putere sa te ridici si sa privesti mai atent la Domnul Isus pe cruce "Iarta-i, Tata, caci nu stiu ce fac!"
Trebuie sa ne cunoastem limitele si sa le cunoastem si pe ale celor din jur. Si indiferent de situatie sa putem sa vedem lupta si uneori neputinta noastra imaginara de a nu dezamagi, de a nu rani. Dezamagirea de cele mai multe ori isi are izvorul in "marea asteptarilor nerealiste". Poti sa spui "Dar nu ma asteptam, tocmai de la aceasta persoana"... Cineva imi spunea, in contextul acestui gen de discutie, "ma astept la orice de la oricine". Nu cred ca accentul se pune pe ceea ce fac ceilalti ci pe modul in care aleg sa ma raportez la ceea ce mi s-a intamplat. Ne ridicam, ne stergem lacrimile si avem incredere in Cel care nu ne va dezamagi niciodata, Cel care a trecut prin aceleasi situatii ca si noi, Cel care ne intelege durerea si bucuria si ne poate ajuta sa-i iertam pe cei care ne gresesc "de 70 de ori cate 7".
"Si iarta-ne noua greselile noastre precum iertam si noi gresitilor nostri..."
Iertarea deplina iti da pace si te poti bucura de relatii frumoase cu cei din jur(nu cred ca trebuie "pedepsiti" pentru ranile provocate de altii)
Spor la ...iertat!
Multumesc mult pentru raspuns MiculAnonim. Da, cred ca inteleg cum e sa te simti strivit. Cuvantul "iubire" capata un nou sens cand esti (pe nedrept) ranit, umilit, etc. Iertare deplina!?! Nu poti uita, si probabil nici sentimente placute nu ai. Insa, poti incepe sa inveti sa iubesti cum n-ai putea daca nimeni nu ti-ar face rau. Sa alegi sa faci ce e bine pentru cealalta persoana. Uneori, sa te distantezi e benefic (pentru amandoi); in alte situatii esti chemat sa ramai si sa iubesti activ, chiar daca e greu, chiar daca doare. Sa decizi sa oferi, stiind ca probabil nu vei primi nimic in schimb, sau ca binele va fi rasplatit prin rau. Iubirea neconditionata (nu o resemnare submisiva sau lasitate) poate cuceri inimi de piatra! Poate pare naiv, sau idealist, dar daca El a iertat si iubit inseamna ca vrea sa ma invete si pe mine sa fac la fel! Si ca raspuns, zic impreuna cu apostolii: "Mareste-mi credinta!"
O completare frumoasa si benefica. Multumesc "r"! Aveam nevoie sa aud asta!
P.S. Uneori doar oferirea de texte biblice poate sa pare ceva greu de atins. Imbinate insa cu concluzii traite... au o alta valoare, mai ales pentru cei care nu le pot lua exact asa cum sunt.
Nu e naiv si nici idealist... e divin!
,,r,, ,te referi la o relatie de cuplu?pt ca,atunci cuvantul iertare capata un alt sens..
Nu aveam in gand o relatie de cuplu, ci relatii in general (colegi, prieteni, familie, etc). Insa cred ca principiul ramane acelasi si pentru o relatie de cuplu - iubirea. A iubi insa nu inseamna acceptarea / resemnarea in fata abuzului fie el fizic sau emotional.
Tu cum intelegi cuvantul iertare, Is?
Norel ne-a parasit!?!
Iertarea ,pt mine,inseamna sa aleg sa am iarasi incredere in cel ce mi-a gresit ,o incredere nelezata de ceea ce s-a intamplat.In relatia de cuplu,am observat,ca poate exista iubire fara incredere.Cineva spunea ca poti sa ierti tocmai fiinda iubesti si nu poti sa ierti fiinca iubesti...
Nu v-am părăsit. Am fost puțin deoparte :) Mulțumesc frumos tuturor pentru opinii și dezbatere. O să schițez câteva idei, pentru că am rămas mult în urma voastră.
1. Natura iertării e să se ofere nediscriminatoriu. Așa e ea. Dacă omul vine și îți cere iertare de n ori, inima ți se înmoaie dacă în ea e cultivată iertarea autentică. Atunci când omul își dorește îmbrățișarea ta, dă-i-o. Indiferent de câte ori te-a lovit. O ”inimă de carne” nu poate să nu fie mișcată de dorința cuiva de a fi iertat.
2. Bineînțeles că nu putem reacționa mereu la fel când regretul celui care-și cere iertare e în mod clar mimat. Iertarea e bună, trece cu vederea, dar nu e proastă și nici ipocrită. Într-adevăr dacă ești ”prostit” de mai multe ori e vina ta, r. Iertarea nu e ignoranță, iertarea e o virtute care se naște din dragoste, har și înțelepciune.
3. E adevărat că suntem pe un drum al creșterii și uneori suntem neputincioși și avem nevoie de timp. E bine să înțelegem însă că aceasta nu e o stare de dorit. Nu putem să ne scuzăm cu ”așa sunt eu, am nevoie de timp”. Avem nevoie de Dumnezeu, mai degrabă.
4. Când alegi din inimă sinceră să faci bine celui care ți-a făcut rău, asta se întâmplă doar pentru că ai fost expus unui model mai Înalt. Când prețuiești mult pe Dumnezeu în viața ta, nu pare mare lucru să faci bine celui ce-ți face rău.
5. Încrederea e absolută când ne raportăm la Dumnezeu. Când ne raportăm la oameni, încrederea îmi sună mai apropiat de a ”da credit”. Există și e bine să existe o anumită rezervă dată de înțelepciune sau măcar experiență. Nu e înțelept și nici necesar să ai încredere absolută, din orice punct de vedere, într-un om. Un creștin matur știe (fără să fie dezamăgit sau să condamne) că oamenii ne dezamăgesc fie că vor, fie că nu, măcar pentru că toți avem slăbiciuni.
Trimiteţi un comentariu