Profesorul: Vă voi dovedi că dacă Dumnezeu există, atunci EL este rău. A creat Dumnezeu tot ce există? Dacă Dumnezeu a creat totul, atunci El a creat răul, ceea ce înseamnă că Dumnezeu este rău.
Albert: Scuzați-mă, domnule profesor. Frigul există?
Profesorul: Ce fel de întrebare este aceasta? Sigur că există. Nu ți-a fost niciodată frig?
Albert: Nu domnule, de fapt, frigul nu există. Conform legilor fizicii, ceea ce noi considerăm a fi frig este în realitate absența căldurii. Domnule profesor, întunericul există?
Profesorul: Sigur că există.
Albert: Nu, greșiți domnule, nici întunericul nu există. Întunericul este, în realitate, absența luminii. Putem studia lumina, dar nu și întunericul. Răul nu există. Este exact ca întunericul și frigul. Dumnezeu nu a creat răul. Răul este rezultatul a ceea ce se întâmplă când omul nu are în inima sa dragostea lui Dumnezeu.
Am găsit clipul în articolul scris de Cristi Creveniceanu pentru adventisttm.org.
16 comentarii:
am obs ca in multe scoli nu se mai pune deloc accentul pe Dumnezeu, chiar si insasi profesorii de religie.
Noi exista ca rezultat al dragostei Lui. Sa nu uitam asta niciodata. Domnul fie cu fiecare dintre voi!!!
*existam (scuze)
Cred ca logica asta agreseaza un pic un principiu din filosofie si anume tema actiune-nonactiune. Frigul si Intunericul sunt nonactiuni pe cand a taia gatul cuiva este o actiune. Cred eu.
Clipul este interesant, insa cred ca un profesor astazi stie ca frigul si intunericul nu exista.
Quizzard, de acord, nu compari mere cu pere, dar în esenţă raţionamentul profului se bazează pe faptul că existenţa simultană a lui A şi non A este ilogică. Paralela puştiului e ok dpdv logic, pt. merge pe acelaşi fir, demontrând că există A şi nonA.
Dacă intri în profunzimi precum distincţia acţiune-nonacţiune, trebuie să anulezi şi inferenţa profului, pt. că pleacă de la premise nedemonstrate. Dumnezeu nu mi-a creeat gândurile.
Nu îmi place că trebuie să îl contrazic pe Einstein dar ...raul exista, chiar daca nu a fost creat de Dumnezeu. Când s-a manifestat pentru prima data pe pamânt el s-a manifestat în prezenţa Binelui nu în absenţa sa, pentru că toată creaţia era perfectă şi bună, la început omul avea dragostea lui Dumnezeu în inimă, dar cu toate astea...
Hai să o luăm şi invers:
"Dacă Dumnezeu există, atunci EL este bun. A creat Dumnezeu tot ce există? Dacă Dumnezeu a creat totul, atunci El a creat binele, ceea ce înseamnă că Dumnezeu este bun." Ar suporta un Dumnezeu rău existenţa unei milisecunde de bine?
Alina, conform logicii enunţate, concluzia poate fi formulată şi invers :) :
Ar suporta un Dumnezeu bun existenţa unei milisecunde de rău?
Ideea este că nu cred că putem explica prin raţionamente logice începutul/existenţa răului... Dacă ar avea o logică, s-ar justifica şi nu s-ar mai numi păcat.
Pe orice raţionament am merge am ajunge în punctul că da Dumnezeu există, El a creat totul. De asemena şi răul există,iar dacă Dumnezeu a creat totul înseamnă că tot El a creat şi răul, dar este un nonsens pentru că stim că prin atributele Sale Dumnezeu reprezintă binele absolut. Deci cele două noţiuni se exclud reciproc, răul nu poate exista în prezenţa binelui. Şi totuşi...există (deocamdată).
Nu mi-a trecut nici o secunda prin cap sa afirm ca Dumnezeu nu exista. Vreau doar sa nu ne lasam influentati de sofisme. Daca logica nu ar exista atunci textul meu nu ar avea sens si nimeni nu ar putea sa-l inteleaga. Ca urmare, afirmatiile noastre nu trebuie sa agreseze principii ale logicii de dragul unor demonstratii "dragutze". Acelasi principiu al abdicarii de la logica pentru ca ne place concluzia se poate intoarce impotriva noastra mai rau decat ne putem imagina.
Si apropos, daca mai crede cineva ca Dumnezeu poate fi cunoscut sau sustinut pe cale logica, acea persoana este plina de semintele materialismului si ale ateismului. Parerea mea.
I.S. acolo voiam să ajung :) Un Dumnezeu bun ar suporta (tolera) existenţa răului, dacă asta ar servi binelui suprem. Pe de altă parte, un Dumnezeu rău s-ar sabota dacă ar permite binele.
Oricum, ideea e că mergând pe logica profesorului, poţi ajunge şi la cealaltă concluzie. Adică presupunând că Dumnezeu ar fi creat şi binele şi răul, de ce deducem că Dumnezeu e rău? De ce nu deducem că e bun?
Da aşa e logica profesorului are o problemă din start pentru că prin definiţie, Dumnezeu nu avea cum să creeze răul, aşadar rezultă că El este bun.
Cel mult ar fi putut să meargă cu firul logicii (pornind de la presupunerea că El a creat răul) către filosofiile orientale şi ar fi susţinut că termenul de Dumnezeu cuprinde atât o forţă pozitivă cât şi una negativă (yin/yang).
I.S., răul nu coexistă simultan cu binele cum ne ispitește să gîndim o afirmație a ta (un aspect ireductibil al realității nu e bun și rău în același timp, obiectiv vorbind.) Adică răul nu vine în prezența binelui, în acest sens, răul vine ca alterare a binelui, iar binele alterat nu mai este bine ci este rău. Răul e o înlocuire a binelui.
Augustin spunea: ”ceea ce numim rău nu este decât lipsa a ceva care este bun”. Deci ”răul vine după fapt, iar faptul în sine, faptul pur li simplu, este bun.” (C. Goldstein)
O banană stricată presupune înainte existența unei banane bune. Organismul bolnav presupune existența unui organism care fundamental și inițial e bun etc. Astfel poți înțelege de ce răul izvorăște dintr-o lipsă a perpetuării binelui, dintr-o decădere... în esență, dintr-o lipsă, precum frigul, întunericul și tăcerea...
Da, am "talentul" uneori de a-mi sabota răspunsurile prin formulări incomplete...poate de data asta reuşesc să-mi fac înţeleasă perspectiva.
Sunt perfect de acord cu definiţia ”ceea ce numim rău nu este decât lipsa a ceva care este bun” care în esenţă e o afirmaţie prin negare, evidenţiezi ceea ce este prin afirmarea a ceea ce nu este...ca şi cum ai spune o "banană stricată" este o banană căreia îi lipseşte apectul morfologic normal şi principiile active hrănitoare sau urâtul este absenţa frumosului etc. Cred totuşi că este un raţionament destul de simplist/insuficient, cel puţin în privinţa originii răului lucrurile sunt ceva mai nuanţate...şi nu cred că stă în picioare vreun raţionament logic pe această direcţie. Prefer mai degrabă perioada mai matură a lui Einstein când a descoperit teoria relativităţii... :)
Dacă priveşti mai departe raţionamentul întuneric/lumină, rău/bine sau cu alte cuvinte Satana/Dumnezeu ar fi trebuit să se aprindă nişte beculeţe pentru că, concluzia ar suna cam aşa: Satana nu există, este doar absenţa Lui Dumnezeu...şi ai obţine în modul ăsta două afirmaţii profund neadevărate.
Există două instanţe : înainte de căderea în păcat şi după sau perioada când exista doar binele şi perioada de când există în acelaşi timp (subiectiv) şi se desfăşoară în acelaşi spaţiu (obiectiv) atât binele cât şi răul.
1. Avem timpul iniţial când Lucifer care aşa cum a fost creat a fost perfect şi bun, în cer domnea binele absolut...deci nu se justifică apariţia fenomenului răului printr-o "lipsă a perpetuării binelui". Toată creaţia lui Dumnezeu a fost în mod fundamental bună, conştiinţa/inima omului era dominată de Bine din acest motiv se şi putea bucura de prezenţa nemijlocită a Lui Dumnezeu. Aşadar, în momentul ispitirii nu se poate spune că binele din Adam şi Eva lipsea sau era alterat (pentru că am nega perfecţiunea creaţiunii) astfel încât răul atunci nu s-a manifestat în absenţa binelui.
2. Apoi, urmează perioada de după cădere când Dumnezeu a decis ca fiind corect să permită pentru o vreme existenţa răului pentru a se demonstra fără urmă de îndoială natura lui, din acest punct de vedere, Binele şi Răul există simultan în Universul nostru; şi prin asta nu afirm că este o colaborare între cele două forţe şi nici o sinergie necesară (rezultantă a opoziţiei lor). Este vorba de o îngăduire temporară a existenţei răului în scopul suprem al binelui. Asta vroiam de fapt să subliniez...în lumea noastră răul EXISTĂ, este la fel de real ca entitate ca şi Dumnezeu, în punctul ăsta m-a deranjat răspunsul "răul nu există" pentru că aici este pericolul de a-i subestima puterea reducându-l doar la o idee abstractă...
La nivelul micro, uman, apare relativitatea... se poate spune că după cădere natura omului a devenit rea ca urmare a efectelor păcatului, fiind transformat atât fizic, cât şi psihic (simţurile, percepţiile, gândirea). Cu toate acestea, pe acest fond rău se poate manifesta influenţa transformatoare a binelui fără a putea spune însă că acel om este absolut bun (că nu va mai greşi niciodată, că odată alegerea făcută va fi complet invulnerabil răului), aşa cum nici nu cred că există om absolut rău (întotdeauna vor exista reminiscenţe la nivelul conştiinţei ale binelui iniţial chiar dacă omul nu cunoaşte legea Lui Dumnezeu, o are întipărită în inimă deci se poate spune că în el răul se manifestă în prezenţa unui anumit grad de bine în fază latentă). Sigur că privindu-le ca pe două noţiuni abstracte ele se exclud reciproc nu poţi alege în paralel şi binele şi răul, la nivelul conştiinţei prezenţa unuia se justifică doar prin consecinţa absenţei celuilalt.
Ok, gata, sper că am avut ceva coerenţă...dacă nu ...mă mai poţi trage de mânecă încă o dată :)
http://originearaului.blogspot.com/
Trimiteţi un comentariu