Uşa s-a deschis cu un scârţâit apăsat. Curioşii şi-au întors repede capetele, fie pentru a vedea pe noul venit, fie pentru un strop de aer proaspăt în amestecul înţepător de fum şi abur de fiertură.Proaspătul intrat era un bărbat între două vârste, cu o statură potrivită care se împlinea cu doi umeri puternici, greu de ascuns sub haina groasă de lână. Ochii unora au întârziat pe centura lată, de piele, împodobită cu o călimară de corn, a cărei fineţe trăda că omul nu era chiar de rând. De la o masă joasă de lemn, un bărbat mai tânăr, judecând după tăieturile netede ale pomeţilor şi frunţii şi după părul negru, cârlionţat, făcu un gest cu mâna şi strigă către străin, jovial şi cu un aer de gazdă:
- Șalom, frate! Vino, așază-te aici cu noi şi te odihneşte. Să-ți dea hangiul ceva să mănânci, să te mai înviorezi...
Vizitatorul înclină din cap şi se aşeză pe unul din scaunele rămase goale. După ce hangiul luă comanda, ceilalţi meseni se aplecară din nou înfometaţi asupra vaselor adânci. Cu câte o bucată de pâine făcută lingură, întingând dezordonat în vas şi ştergându-şi bărbile din când în când, au terminat repede de mâncat şi apoi, cu cănile de lut în mâini, s-au prins la vorbă. De vreme ce toţi mesenii ospătau în tihnă şi nimeni nu mai avea nevoie de el acum, hangiul îşi trăsese şi el un scaun la masa vizitatorului, unde discuţia părea mai aprinsă.
- Astăzi lucrurile sunt cum vrea Cezarul. Vrea Cezarul să ne înscriem şi iată-ne adunaţi ca mieii la stână, seara. Şi dacă ar cuteza cineva să i se împotrivească ar trebui să-şi măsoare toiagul cu sabia soldatului. Şi cine ţine la pruncii şi la nevasta lui nu va face asta! Asta este şi aşa va fi cât va ţine lumea! Tânărul, mimând scârba şi resemnarea, îşi încheie intervenţia cu un pufăit de certitudine.
În colţul opus al mesei, un încărunţit cu faţa aproape ascunsă în barbă şi sprâncene, stătea aplecat peste masă, rezemându-şi în coate greutatea spatelui. Tăcut până acum, interveni cu o voce răguşită dar domoală:
- Nu vorbi cu aprindere şi nu te grăbi fiule! Va veni și ziua în care, după cuvintele batrânilor, vom învăţa să ne ridicăm iarăşi capetele! Şi tu, fiule, să-ţi pui braţul în armata lui Mesia. "El va face ca domnia Lui să crească...”
- Mesia, Mesia, interveni cu intenţii patetice hangiul... Om trăi vreunul dintre noi cât să vedem cu ochii noştri că este adevărat şi că...
Hangiul și-a întrerupt fraza pentru că un copilandru, căruia îi mijea mustaţa, s-a apropiat cu hainele încărcate de mirosul greu al mâncării gătite şi, aplecat către urechea hangiului, i-a şoptit ceva cu voce scăzută. Hangiul a replicat însă tare, fără să-i pese de vădita intenţie a tânărului de a face din ştirea lui un secret:
- De unde vin şi cum sunt îmbrăcați?
Încurcat de această lipsă de discreţie, băiatul s-a îndreptat brusc de spate şi a răspuns scurt şi înţepat:
- Din Nazaret, pentru înscriere, şi hainele sunt simple! Ba femeia aşteaptă să nască şi au un măgar...
- Şi... nu le-ai spus că nu avem locuri pentru ei?
- Ba da, dar...
- Şi-atunci ce te mai învârţi? Treci înapoi la cuptor...
Vizitatorul îşi ridică pentru prima dată ochii din cana sa de lut şi căută lung şi atent pe hangiu. Barba neagră, îngrijită, întărea strălucirea ochilor mari şi ageri acoperiţi întrucâtva de o frunte proeminentă. Simţindu-i căutarea nestânjenită, hangiul mai bolborosi justificativ:
- Dacă aş umple zilele astea hanul cu țărănoii veniți la înscriere, oaspeții cinstiți ca dumneavoastră și-ar căuta popas peste noapte în fânețele de pe câmp...
După ce i-a salutat pe tovarășii de la masă, vizitatorul s-a îndreptat către ușă. Odată ieșit, s-a oprit și, cu ochii închiși de plăcere, a respirat adânc aerul proaspăt și răcoros al nopții. Porni să taie câmpul, socotind că va ajunge astfel mai curând în următoarea cetate. Acolo trebuia să se înscrie și acolo avea de gând să înnopteze. Era indignat de atitudinea hangiului față de drumeții săraci din Nazaret. De altfel, îl indigna întotdeauna avarismul și mișelia oamenilor. Era dezgustat de lumea în care trăia. Și-a amintit de atitudinea optimistă a bătrânului care vorbise despre Mesia... Numele acesta îi trezea frânturi de amintiri, în care chipul mamei se apleca peste fața lui aproape cucerită de somn și-i vorbea despre promisiunile lui Adonai, eliberare și despre Mesia. De mult, însă, nu mai putea crede la fel în ceea ce atunci îi infierbânta pieptul și imaginația de copil... Nici de rugat nu se prea mai ruga.
Se auzeau niște oi. Instinctiv, se uită cu teamă după câini și după vreun păstor pe care să-l strige la nevoie. Nu era nimeni, de jur împrejur. Ce ciudat... își spuse omul, păstorii după ce năluci or fi umblând în loc să stea cu turmele? Dar ce să le faci, dacă nu sunt oile lor...
Își ridică ochii, cuprins de o tainică energie. Privirea făcea popas pe fiecare stea. Deasupra Betleemului, o stea neobișnuit de strălucitoare guverna maiestuos peste liniștea și întunericul nopții. Rosti șoptit: Dacă Tu ești Păstorul și noi turma pășunii Tale, Te rog, vorbește-mi și mie cum obișnuiai să le vorbești părinților noștri... Ajută-mă să cred din nou! Apoi a tăcut așteptând parcă o voce din cer care să-i răspundă. Dar liniștea nopții a fost întreruptă doar de zumzetul din ce în ce mai prezent al unor voci în conversație vioaie. Cu felinarele în mâini, păstorii veneau energic către stână, vorbind aprins și tare. Omul se grăbea dar, inexplicabil, a simțit că trebuie să-i aștepte, să-i întrebe unde au fost și de ce au lăsat turmele nepăzite pe câmp...
(Acest articol este inspirat de și în acord cu Luca 2:17-18 și Hristos lumina lumii, cap. 4)
